Jocul fizic etern: marea iluzie

În imaginarul jucătorilor, copia fizică este o garanție de acces etern: discul este la voi acasă, nimeni nu vi-l poate lua. Această credință, liniștitoare, este în mare parte o iluzie încă din era consolelor conectate.

Discul nu conține doar jocul

Dincolo de date, un joc modern se bazează pe o validare a licenței: un identificator pe care consola îl verifică. Ce se întâmplă dacă politica de licențiere se schimbă, sau dacă o actualizare a sistemului decide că anumite chei nu mai sunt valabile? Consola poate, din punct de vedere tehnic, să refuze lansarea jocului, chiar dacă datele se află încă pe disc, intacte.

« Fizicul a murit din 2005 »

Nu este o figură de stil. De când consolele sunt conectate permanent, PS3, PSP, Xbox 360, încă de la mijlocul anilor 2000, un producător dispune de mijloacele tehnice pentru a bloca un joc de la distanță, prin firmware și serverele sale, inclusiv un joc pe care îl dețineți în cutie. Pe suport figurează un cod; sistemul ar putea decide să nu-l mai execute niciodată.

Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată la scară largă, dar este posibil de aproximativ douăzeci de ani. Cu alte cuvinte: sentimentul de siguranță pe care îl oferă discul nu mai corespunde întru totul realității tehnice. Adevărata garanție nu a fost niciodată plasticul; este dreptul.

Jocurile « semi-fizice »

Fenomenul se agravează în cazul jocurilor al căror disc conține doar o fracțiune din conținut: actualizări masive chiar din prima zi, conținuturi indispensabile de descărcat, patch-uri fără de care jocul nu funcționează. Suportul devine un simplu bilet de intrare, iar în ziua în care serverele se închid, el nu mai valorează adesea mare lucru.

Întrebarea nu este așadar « fizic sau dematerializat? », ci « ce drepturi și ce garanții de durată, indiferent de suport? »

De citit: chiar dețineți ceea ce cumpărați?